Octavian Popescu (19 ani) a rupt tăcerea și a recunoscut de ce a plecat de la Universitatea Craiova pentru FCSB.
Înainte să fie cumpărat de Gigi Becali de la Regal București cu 200.000 de euro în iulie 2020, Octavian Popescu s-a aflat sub contract cu Universitatea Craiova.
Vedeta lui Gigi Becali a fost cedată de Regal București la Universitatea Craiova pe 1 iulie 2019 în schimbul sumei de 100.000 de euro, însă în iulie 2020 a plecat de la gruparea patronată de Mihai Rotaru.
Octavian Popescu a dezvăluit de ce a plecat de la Universitatea Craiova la aproape doi ani de la despărțirea sa de gruparea din Bănie. Acesta susține că s-a simțit bine la Craiova, dar contractul primit de la Mihai Rotaru nu a fost pe placul său.
„Am fost şi la Rapid şi îmi amintesc că am jucat un amical cu FC Voluntari. Domnul Pancu m-a apreciat foarte mult, dar nu am mai vrut eu să rămân la Rapid! Era Liga 3 şi mă vedeam mult mai sus.
Am plecat la Craiova. Am stat 6 luni acolo, dar nu a vrut să dea bani pe mine, aşa că am plecat. Eram împrumutat de la Regal. Asta a fost cu Craiova. A fost important că m-a văzut domnul Piţurcă, el m-a chemat la echipa mare a Craiovei şi i-a spus şi domnului Giovanni Becali despre mine.
Sincer, mi-a plăcut oraşul Craiova, dar nu mi-a plăcut contractul pe care mi l-au oferit cei de acolo. După aceea, destul de repede am ajuns la Steaua (n.r. FCSB)”, a declarat Octavian Popescu, pentru Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER